Mă trag dintr-un neam de bucovineni, care mereu se simt mândri de originea lor. Acum, trebuie să înţelegeţi – fiecare cu originile/afinităţile lui.  Azi, o să vi-l descriu pe prietenul meu Octavian Epure. Este un oltean haios – doar dacă are o zi bună. În rest, abia dacă spune un Bună… şi trebuie să fie Gică Contra în orice susţin eu, bine… nu numai eu…

De o perioadă încoace, am ajuns să purtăm discuţii în contradictoriu pe tema prieteniei. Acum fie vorba între noi, şi el are motive să mă asuprească deoarece, în perioada în care l-am cunoscut eu pe Tav, eram înconjurată de o „gălăgie” de oameni, iar eu pe majoritatea îi vedeam ca fiind prieteni. Au mai trecut ani şi m-am mai deşteptat, am învăţat că prietenia se formează greu, într-un mod total dezinteresat şi nu altfel. Mai nou, relaţiile de prietenie se crează deoarece respectiva persoană are ceva de „dobândit” de pe urma celuilalt. Din acest motiv, pot fi sinceră în a recunoaşte că sunt înconjurată de puţini prieteni şi de o „gălăgie” de oameni care rămân strict la acest nivel. Ei bine, când credeam că am o „gălăgie” de prieteni, el m-a tras de mânecă şi a râs că nu este posibil să fie şi adevărat, să casc ochii, ba mai mult, a avut şi ocazia de a vedea cum situaţia mea cu “prietenii mei” ajungea pe făgaşul de care îmi povestea. Continuare nu mai contează…

Acum, ca să revin la discuţia în contradictoriu: Octavian se vede o „bestiuţă distractivă” care ar fi înconjurată de mulţi prieteni, dar cu care este suficient să vorbeşti de 2 ori pe an la telefon. Really?!?!?! Se pare că oltenii au un mod ciudat de a nu comunica… Nu zic că trebuie să ne vedem zilnic prietenii sau să îi sunăm din 10 în 10 minute, dar totuşi nu de 2 ori pe an, respectiv de ziua lui/ei şi de o sărbătoare. Culmea este că oamenii de care povesteşte Octavian îi sunt prieteni din copilărie, şi-au format o relaţie care nu a fost bazată pe un interes comun, oameni care încă sunt undeva acolo şi la care poate apela.

Cu toţii trebuie să ne respectăm şi să apreciem relaţiile de prietenie, în condiţiile în care trăim într-o lume bolnavă de lipsa timpului. Haideţi să ne facem timp să comunicăm cu oamenii dragi. Dacă suntem uituci, haideţi să ne punem câte un „memento” şi din când în când să dăm un telefon total dezinteresat şi să vedem ce ne fac prietenii.

Una peste alta, theAbbit aka Octavian Epure lucrează în structura de control a Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Regional în MDRAP. Indiferent de cât aş vrea să îl prezint nesuferit, nu pot să o fac. El este unul dintre puţinii bărbaţi care îşi ia angajamente şi le duce la bun sfârşit. Cititoarele blogului meu ştiu că această specie de bărbaţi nu mai există, pentru că nu se mai „poartă”.

Când vorbesc acum de angajamente, mă refer strict la cele de prietenie, apartenenţa unui grup şi efectele acestora. Aşadar, olteanul Octavian Epure este prietenul meu de nădejde pe care mi-a venit rândul să îl trag de mânecă şi să îi spun că aşa ceva nu se face. Prietenia adevărată nu trebuie a fi uitată din cauza aglomeraţiei din jurul nostru.