Achizițiile publice în România au la bază OUG nr.34/2006 și HG nr.925/2006. După cum știți, în anul 2009, am început activitatea în Ministerul Turismului și am început ușor-ușor să mă adaptez regulilor specifice acestui domeniu de activitate în numele și pentru o autoritate publică. Recunosc, mi-a luat ceva să înțeleg că o simplă prospectare de piață nu reprezintă o achiție publică.

Acum, amintându-mi vremurile trecute, mă amuz. Încercam cu greu să realizez ce înseamnă respectarea principiilor precum: nediscriminarea, tratamentul egal, recunoaștere reciprocă, transparența, proporționalitatea, eficiența folosirii fondurilor publice, asumarea răspunderii…

Aceste principii reprezintă baza directivelor Uniunii Europene, cât și legislația achizițiilor publice din România. Din punctul meu de vedere, în acest moment legea nu poate sa acopere toate aspectele interveni în activitatea de achiziții publice, deoarece unele situații ipotetice fiind greu de reglementat. De reținut, este faptul că atunci când nu regăsește regula de aplicare a unei situații rar întâlnite cu care se confruntă, se poate face recurs la principii. Asigurarea că nici unul din aceste principii nu este încălcat, conduce la faptul că acțiunile efectuate sunt corecte.

În cazul în care aceste principii sunt încălcate sunt aplicate corecții financiare în cazul contractelor de finanțare din fonduri europene. Mai multe detalii despre prevenirea acestor corecții puteți citi, dând click aici: Prevenirea neregulilor în procedurile de achiziție publică.

Am făcut parte dintr-o echipă extraordinară, de oameni voioși, cu care am descoperit treptat toate necunoscutele acestui sistem. În următoarele articole vă voi delecta cu informații specifice din acest domeniu.